Doua motive sa zambesc astazi

         Cu toate cate am avut de facut in ultima vreme, nici nu am realizat cat de aproape este Ajunul Craciunului. Abia astazi am putut sa ma bucur cu adevarat de vacanta.

         Dupa un weekend lenes, in care nu am facut altceva decat sa dorm si sa ma uit la documentare la televizor, am fost nevoita sa ies din casa pentru cumparaturile de Craciun. In alti ani acest lucru imi lua cateva zile si imi pregateam cadourile din timp. Acum m-am trezit dimineata (la amiaza) si am constatat ca nu luasem niciun cadou, asa ca am stabilit cu o prietena sa mergem la cumparaturi. Intre timp, s-a razgandit, dar era ceva de asteptat de la ea, prin urmare am pornit singura.

         Pana astazi uram sa merg singura la cumparaturi, nu stiam cat de bine e sa fi independent, sa nu depinzi de nimeni, sa poti merge oriunde, oricand. Nu a trebuit sa vorbesc cu nimeni si am putut admira in liniste cat de frumos e decorat orasul de sarbatori. Chiar daca totul e mai mult o afacere, o obligatie, este de efect, animeaza atmosfera si da suflet cladirilor cenusii si vechi. Am petrecut cateva ore in centru si la mall. Profa de engleza avea dreptate cand imi zicea ca sunt shopaholica. La intoarcere, m-am asezat pe un loc retras langa geam. Pe scaunul alaturat s-a asezat o doamna in varsta cu un brad cam ciufulit in brate. Am zambit cand am vazut bradul. M-am bucurat ca oamenii inca mai impodobesc un brad adevarat de Craciun, nu doar bucati de sarma si plastic verde. Dupa cateva minute mi-a pus o crenguta de brad in mana. M-a impresionat mult gestul ei. A adus putin din spiritul sarbatorilor in casa mea. Imi place sa vorbesc cu necunoscuti. Simt ca ei sunt singurii care nu ma judeca, care imi cauta doar calitatile si ma face sa ma simt mai bine.

          Apoi au intrat doi copii sa colinde. Mi-am scos castile ca sa ii pot ascuta. A fost prima data cand am ascultat cu adevarat o colinda. Pana de curand eu eram cea care colindam, iar adultii ascultau si zambeau. Zambetul acela nu il intelegeam. Chiar daca cei doi colindau doar pentru bani sau obligati de parinti, au creeat un moment frumos. Cred ca ma simteam la fel ca toti cei care imi zambeau in felul acela ciudat, acum cativa ani, cand mergeam la colindat la tara.

          Apoi cadourile, partea cu care eram obisnuita...Si maine colindatul impreuna cu colegii, care...

Am constatat ca sunt doar putin...nebuna

         Pe zi ce trece ma cunosc tot mai bine si sunt aproape mereu uimita de ceea ce sunt si pot sa fac. Tind sa cred ca ar trebui sa fi ajuns  de mult la balamuc.

         Ii vad pe cei din jurul meu fricosi. Eu nu sunt asa. Chiar astazi am incercat sa imi descopar macar una dintre fricile mele, dar nu am fost capabila. Orice gaseam daramam cu un contraargument. Eu nu am frici. Am doar parte de incidente nefericite, repulsie si asteptari, pe care nu le pot numi frica, nici macar teama. Eu sunt de parere ca daca e sa fie o sa fie. Si daca e sa scap o sa scap, caci voi gasi eu o modalitate. Mereu. 

         Poate ca din acest motiv actionez de multe ori asa cum cred, imi urmez instinctele, pentru ca asta sunt eu, o fiinta primitiva la baza careia va sta mereu instinctul si apoi judecata dezvoltata ca urmare a evolutiei. Ma simt diferita. Nu stie daca in sensul pozitiv sau negativ, dar imi place. Si uneori, chiar deseori e mai mult decat amuzant. Vad lumea ca pe o joaca si am impresia ca ma reintorc la vremurile trecut cand lumea  era o joaca pentru mine. E placut sa traiesti periculos si sa stii ca oricand vei putea cadea, dar vei cadea zambind. E mai bine decat sa fiu o marioneta a societatii care pana la urma este invinsa tot de societate.

         Mai bine EU asa cum imi doresc.

Micul meu secret

   

        Nu ati patit niciodata sa aveti micul vostru secret care sa va faca sa va simtiti bine? Dar ca si oricare om, sunteti o gura-sparta si ati divulgat fie si numai unei singure persoane ceea ce era secretul vostru...Si farmecul a disparut.

        Ce bucurie, ce entuziasm si ce sperante? Acum ca nu mai este un secret parca nici nu mai conteaza la fel de tare, este undeva intr-un colt al mintii umane asteptand sa fie uitat. Si chiar recent am patit si eu asa, dar in cazul meu a fost de bine caci am uitat unele "vicii" emotionale si am revenit la vechea si monotona rutina. Dar nu imi dadusem prea bine seama de ce brusc imi pierea interesul pana ce am luat in mana o carte...

         "De la o vreme cultiv discretia. Se pare ca este acel lucru care face viata moderna misterioasa sau incredibil de minunata. Cel mai banal lucru devine incantator daca il ascunzi. Cand plec din oras nu spun nimanui unde ma duc, Daca as face-o as pierde intreaga placere. E un obicei prostesc, as zice, dar se pare ca aduce o mare doza de aventura in propria-ti existenta."   Portretul lui Dorian Gray, Oscar Wilde

          Micul meu secret sta bine ascuns, intr-o cutie inchisa cu cheia si cheia ascunsa departe...

Rasfoind anii ce au trecut

     
          Primele mele amintiri sunt de pe la varsta de 3 ani. Vagi, putine, dar frumoase. Cata inocenta si bucurie poate exista intr-un copil! Am realizat cu tristete ca omul are mereu parte si de bucurii, insa rareori realizeaza si stie sa se bucure de ceea ce are...
          Nu-mi placea la gradinita, chiar daca acum as da aproape orice sa ma intorc pe acea poarta mare de lemn, unde ceasul de perete parca nu vroia sa isi miste "acul mic spre ora 4, doar acul mare". Asteptam cu teama scoala caci imi era frica ca va trebui sa citesc pagini intregi si nu ma simteam pregatita. In prima saptamana nu am putut sa merg la ore fiind recent operata de apendicita. Parea ca nu intelegeam gravitatea unei operatii la 6 ani. Doar acum mi-e frica si de o injectie.  Doamna invatatoare era foarte multumita de mine. Sa zicem ca si mama la fel. Apoi generala, unde din nou eram doar in lumea mea. Eram mica, dar credeam ca sunt deja mare. Si in final liceul...care nu stiu daca ar trebui sa imi doresc sa se termine sau sa nu se termine. Acum inteleg de ce se spunde ca adolescent este o perioada dificila. As adauga eu FOARTE dificila. Cred ca singura scapare este cartea pe care nu trebuie sa o las din mana pana cand se linistesc apele.
            Acum ma simt pentru prima data copila, incomparabila cu un adult, simt ca nu stiu mai nimic si ca timpul imi fuge de sub ochi mult prea repede, dar fara sa aduca mari imbunatatire. Parca simt o usoara disperare si confuzie pentru ca am sentimentul straniu ca nu stiu ce sa fac chiar daca stiu foarte bine cum ar trebui sa procedez in orice situatie. De asemenea, este frustrant ca nu mai am acel autocontrol pe care il aveam inainte. Culmea, gandesc mai putin si actionez mai mult, cand ar trebui sa fie invers. Parca regresez, dar stiu ca ne este asa. Poate ca aici incepe maturizarea...
            Sau poate ca eu gresesc drumul.

Scrisoare pentru Mos Nicolae

            Draga Mosule,

        In fiecare an mi-ai adus ce mi-am dorit si in fiecare an m-ai facut foarte bucuroasa. Imi place sa cred ca tu inca existi, pentru ca asa este, nu? Viata este doar o ilziue, dupa cum spun unii filozofi, asa ca eu traiesc in propria-mi iluzie.

         Tu existi in fiecare om care daruieste. Mai darnici ca de sarbatorii oamenii nu cred ca or sa fie niciodata. Deci nu ma insel, Mosul exista, exista in fiecare dintre noi! Anul acesta si eu vreau sa fiu Mosul caci cred ca tu esti cel mai fericit in toata treaba asta. Asa ca, anul acesta te rog du cadoul meu cuiva a carui cizmulite sunt goale.

                                                         Cu drag,
                                                                 Cineva care ar vrea sa fie ca tine

Un articol despre nimic

     Astazi nu stiu ce sa scriu. Nu am inspiratie sau poate am secat ca o mina plina aur...epuizabil. Asa ca am sa scriu despre nimic.

      Vedeti voi, a existat dintotdeauna un ins numit Nimic. Auzind numele lui, oamenii s-au uitat in marele si incurcatul DEX care le spunea ca acest ins nu exista. Si ei credeau. Asa ca toata lumea il ignora oriunde si oricand. Halucinatii, oboseala, auzenii, orice numai Nimic nu.

       Dupa un timp, Nimic a a cazut intr-o puternica depresie. Se simtea singur si neputincios, ca ultima fiinta de pe Pamant. Nici nu mai stia cine este, poate ca nici nu exista, ca nu degeaba se nascuse cu numele de Nimic. Incerca mereu sa fie un ins bun, un adevarat cetatean, dar nimanui nu ii pasa.

       Dar intr-o zi, un domn, tocmai cel care il imbrancise cu cateva zile in urma striga disperat dupa el sa il ajute. Cazuse si nu se mai putea ridica singur.

      - Acum imi vorbesti, domnule? Cand eu iti ceream ajutorul te faceai ca nu ma vezi. Acum nu te mai temi ca cineva te poate vedea vorbind cu Nimic, ca si un nebun?

        Si il ajuta pe domn fara sa ezite.

       Cam asa si acum...Parerea colectiva este cea mai puternica si putini au tupeul sa fie diferiti si sa accepte cu nepasare criticile. Si multi, prea multi isi amintesc de cei uitati doar cand au o problema. Societatea e in decadere, ne intoarcem de unde am plecat, omul primitiv condus de instincte.

Astazi am invatat un lucru

         Astazi, ceva, mai bine spus cineva mi-a deschis ochii. Involuntar, bineinteles, dar nici nu stie cat de bine mi-a prins. De fapt, pot spune ca doar mi-a confirmat cine sunt eu si cine ar trebui sa fiu. Ciudat ca atunci cand o spun eu parca nu prea imi vine sa cred ce aud.
         Ecoul gandurilor mele este poate ca mult prea slab ca sa poata fi inteles. De ce? Nu stiu...sau imi vine greu sa recunosc ca din cauza ca sunt o persoana slaba si nu am control asupra propriei persoane. Este un lucru teribil sa simti ca nu iti poti impune nici macar tie insuti unele lucruri. Ei bine, asa nu vreau sa fiu! In rest, eu sunt cine sunt si nu voi schimba acest lucru pentru ca imi place persoana care se gandeste mereu cum sa progreseze, este ambitioasa, inteligenta, curajoasa si optimista. Chiar astazi am aflat si eu acest lucru: ca sunt optimista! Nu zic ca nu, persoana care a spus-o pesemne ca stie mai multe, dar ca sa fiu sigura ca e adevarat m-am hotarat sa fiu mereu optimista! Ca doar nu imi poate face cu nimic rau.
          Am mai invatat ca important este sa faci ceea ce iti place si si te ajuta. Cuvintele mele nu pot spune acest lucru mai bine ca si citatul "REZISTA TENTATIILOR DE MOMENT PENTRU BENEFICII DE LUNGA DURATA". Acesta este motto-ul meu. Nici nu stii cat de proportionali sunt oamenii intre ei si cat de simetrici! Asa ca nu incerca sa schimbi (strici) ceea ce ai pentru ca vei distruge frumoasa armonie cu care te-ai nascut. Spun cu mandrie ca am o multime de defecte pe care alti oameni nu le au pentru ca stiu ca eu nu am defectele pe care ei le au. Deci toti suntem speciali in anumite privinte. Tot ce trebuie sa facem este sa ne identificam calitatile si sa profitam de ele, entru ca acestea ne reprezinta!
           Nu uita cine esti si cum ar trebui sa fi!

Viata...de om

  Viata...de om

 

Langa soba sta motanul

Doarme adanc, dulce viseaza.

La o lume-n care inefabilul

Nu gandeste, doar creeaza.

Aluneca spre infinit

Zambeste cat altii n-au zambit 

Intr-o viata.

Dar privind la a lui fata

Nu ai zice ca-i fericit.

Ci mai degraba

Doar un motan obisnuit.

Alaturi, langa fereastra,

Sta si omul si viseaza

La o povara mai usoara

La un alt tip de viata.

Doar ca ochii lui caprui

Sunt mai deschisi ca niciodata.

Si pot spune oricui

Despre dura lui viata

De om.