Cum am inceput sa citesc

                 De citit, citeam inca de la gradinita; silabiseam fragmente din reviste sau benzi desenate. Aveam doar cateva carti din care imi placea sa citesc sau doar sa imi plimb ochii peste desenele pline de viata si culoare. Ma fascinau.

                 Imi placea la nebunie si sa ascult povesti, de care nu ma saturam niciodata. Le auzisem de atatea ori incat le stiam pe dinafara, dar mereu le ascultam cu aceeasi placere si curiozitate. Pe mine povestile nu ma adormeau, ca si pe alti copii. Ele ma tineau treaza, in suspans, pierduta intr-o lume mitica din care nu mai vroiam sa ies. Dar cand am ajuns la scoala, parca nu mai era la fel. Atunci puteam si eram nevoita sa citesc singura cartile, care se transformasera in teancuri groase de hartie si pareau ca nu se mai termina. Nu imi ajungea o zi ca sa aflu intreaga poveste; si totusi suspansul inca exista...

                  Primul roman care mi-a fost pus in brate a fost Vrajitorul din Oz. Nu aveam mult timp la dispozitie si oricat de interesant mi s-ar fi parut, nici rabdare . Asa ca am descoperit ca nu pierd mai nimic daca sar peste unele pagini, daca doar le arunc o privire fugitiva si trec mai departe. Iate cum cartea devenea mai scurta! Cu toate acestea, nu puteam spune ca nu imi placea sa citesc, imi placeau cartile, intamplarile si personajele pe care le purtam mereu cu mine.
                  
                  Dar momentul in care mi-am dat seama cu adevarat ca imi place sa citesc a fost atunci cand nu am mai putut lasa o carte din mana. Parca era un magnet, m-a atras repede si nu mi-a mai dat drumul. Pentru sase ore nu m-am mai clintit din locul in care eram, doar ochii se miscau haotic vrajiti de ceea ce vedeau dincolo de cuvinte. Era vorba despre un roman SF, Bestiile ataca de E. Rose Sabin care statuse mai bine de doi ani in biblioteca mea fara sa ii fi dat atentie. Uitasem complet de el pana ce, intr-o zi  imi cautam o carte pe care sa o duc cu mine la mare, poate acolo imi venea cheful de lectura. Si iat-o!

                 De atunci, cand am simtit adevaratul gust al cititului, cel care nu te lasa sa adormi si te trezeste cu gandul la povestea neterminata, pot sa spun ca am devenit o colectionara. Oriunde mergeam si dadeam de o librarie ma intorceam cu bratul plin de carti acasa. Dadeam o sansa fiecarei carti care mi se parea ca are ceva de spus si am reusit sa adun astfel peste 100 de volume in doar cateva luni. Rafturile imi sunt pline, cartile stau inghesuite, dar camera mea arata mai frumos ca niciodata.