V-ati gandit vreodata cum ar arata lumea din perspectiva unei banale, simple piese de teatru? Intreg pamantul ca o mare scena, iar oamenii ca niste actori, unii mai talentati, altii mai punti talentati, unora carora le place sa fie pe scena, iar altora carora actoria li se pare o meserie mult prea grea pentru ei si sunt gata sa renunte, dar nu pot, caci odata pasiti pe scena nu o pot parasi, trebuie sa mearga mai departe oricat de dificil ar fi.
Ei bine, eu m-am gandit, insa nu am reusit. Pentru ca lumea este deja o mare scena, oamenii niste actori perfizi. Restul doar decorul care ascunde acest joc subtil. De fiecare dat cand ascundem adevarul, cand incercam sa obtinem ceva sau cand facem lucruri pe care nu vrem sa le facem ne jucam bine rolul. Aparentele se pastreaza. Ori cand un actor paseste pe scena nu este o alta persoana, cu sentimente si vointe false, dar falsitatea este ascunsa in spatele decorului, iar spectatorii cred ceea ce vad, chiar daca stiu ca e doar un scenariu. Si cat de frumos arata o lume planificata, care merge pe o linie deja trasata pe care doar improvizarea, spontaneitatea si sinceritatea o mai pot misca!
Incerci sa evadezi din aceasta lume, te indepartezi, iti creezi propriul univers si traiesti dupa standardele tale. Multi reusesc, dar si mai multi suporta consecintele curajului si idealului sau, se intorc inapoi de unde au venit unde sunt aspru judecati de catre marionelele societatii contemporane. Prea puntinni stiu sa aprecieze pe cei care au vrut sa schimbe ceva intr-o lume ca o piesa de teatru.
Sinceritatea este pe cale de disparitie, dand nastere unei vieti aparent adevarate, insa in fond tot mai falsa. A fi cine nu esti este acum noul stil al contemporaneitatii. Sau ma insel?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc pentru ca mi-ati spus parerea dumneavoastra!