De curand am inceput sa citesc o catre. Ce m-a atras la ea? Nu stiu. Poate coperta de un albastru marin intens care mi-a sugerat de la inceput infinitul, necunoscutul si provocarea. Sau poate titlul care s-a dovedit a fi o metafora, in acelasi timp avand si neavand legatura cu subiectul cartii.
Am ajuns la miezul povestii, daca se poate numi poveste. Am luat o pauza si mi-am spus "-Ce carte ciudata!". Dar oare cartea e cea ciudata? Pentru ca a indraznit sa extinda limitele realitatii, a pus la indoiala sentimentele trecutului si ale prezentului care nu este vazut ca o continuitate a trecutului ci ca o repetare a acestuia. Cartea transmite un puternic sentiment de deja-vu prin idei aparent abstracte, dar mereu prezente in viata contemporana. Arata ca viata reala este doar o fatada a ceea ce imaginatia noastra poate crea intr-o lume fictiva. Arata ca imaginatia noastra este infinita, atat de infinita incat poate creea o noua personalitate care sa o completeze pe cea reala.
Si asta este de fapt ciudat, realitatea. A spune lucrurilor pe nume te face diferit, dar nu mereu in sensul pozitiv. Cand nu esti la fel ca ei esti un ciudat. Tot ce faci este gresit sau asa vor ei sa creada, ca gresesti pentru a putea fi ei superiori. Pana acum cateva secole clonarea era o idee bizara, dar acum este pe cale sa devina din ciudat, realitate.
Noi suntem singurele forme de viata din Univers? Este una dintre cele mai discutate idei ale secolului XXI. Universul este infinit in spatiu si timp, noi suntem doar o parte. O alta forma de viata este o idee stranie, greu de acceptat pentru ca pare ciudata. De ce? Pentru ca noi suntem diferiti. Dar ciudatul pentru noi este normalul pentru ei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc pentru ca mi-ati spus parerea dumneavoastra!